Nu mai am de gand să tolerez nimic! Gata cu “trebuie, aşa e frumos, aşa e bine”. I’m too loaded. Vreau să ţin cont doar de principiile mele şi de ceea ce vreau eu. Simt că sunt într- o perioadă de revoltă, de schimbări pe care trebuie să le fac nu pentru că le cere cineva ci pentru că simt nevoia să iau decizii ce îmi vor schimba viaţa, decizii care mă ajută să ajung acolo unde-mi doresc. Paştele şi Crăciunul nu le mai simt demuult ca nişte sărbători calde şi dulci cu familia la masă, nici nu ştiu dacă le-am trăit vreodată fără scandal. Simt nevoia să mă detaşez de părinţi, vreau să fiu independentă financiar. Vreau să-mi creez viaţa aşa cum vreau eu şi vreau să fiu fericită în cuibul meu. Casa în care stau nu-mi aduce decât confort material şi siguranţă fizică, de căldură şi familie nici vorbă. Mai bine stau într-o garsonieră cu chirie dar ştiu că sunt fericită că “nu-mi scoate nimeni ochii”, nu-mi reproşează ceea ce fac. Îmi vine sa plang deseori fără motiv şi nu ştiu de ce. E perioada în care mă caut pe mine, simt că m-am pierdut pe undeva, simt că nu am niciun suport, niciun om care să se uite la mine şi să ştie când am ceva. Oare tu şti cum e să intri într-o casă şi să închizi uşa în urma ta fără să te simţi entuziasmat că ai văzut pe cineva drag ? Dacă părinţii nu acceptă şi nu înţeleg ceea ce vreau să fac atunci mă descurc singură. E alegerea lor. Am nevoie de separarea de ei, de ruptura de problemele lor care încă mă afectează. Într-o zi voi pleca de acasă şi mă vor intreba senin ” De ce? “şi am să merg înainte fără să mai uit înapoi. Cum zicea Ionuţ, am nevoie “de un şut în fund sau de o luare de mână”. Voi pleca după ce-mi voi lua licenţa ce va încheia perioada facultăţii. Facultate la care am intrat singură la fără taxă special pentru a şti că nu am o datorie faţă de părinţi pe care ei ar putea să o folosească sub formă de reproş. Sunt mulţi cei care se opun schimbării mele dar chiar nu mă mai interesează. Contează ca eu să fiu fericită cu mine însumi. Am încredere în mine că ştiu ceea ce vreau. “Plus, plus” – în jurul meu se întâmplă evenimente neprevăzute care mă pun în situaţii delicate şi mă gândesc că este o perioadă uşor instabilă în care trebuie să dau dovadă de tact şi răbdare pentru a ieşi la suprafaţă cu inima şi mintea luminoasă. Vorbe aruncate aiurea, fapte fără logică, pierderi, dispariţii, conflicte,priviri ciudate şi încărcate de frustrări şi emoţii. Totul, o piesă de teatru în care ne-am uitat fiecare rolurile, replicile şi jocul. Fiecare face jocul lui în mod dezordonat şi haotic.
I need time, love, silence and harmony: equilibrum
P.S. The most important part of me, my soul- I like when you look into my eyes deeply, I can see and feel that you don’t want to recognize that you see me differently but i will see the facts that you do…
