Compassion…

12 Mai. Biserica Sf. Gheorghe.

Am facut primii pasi spre curtea bisericii si o fetita bruneta a venit la mine si m-a luat in brate. Am ramas uimita…m-a luat de mana si m-a dus in biserica. O tineam in brate si o ridicam sa pupe icoana ca si cum era copilul meu. Da, copii sunt slabiciunea mea, nu stiu daca este chiar o slabiciune sau poate o virtute sa poti sa iei un copil in brate si sa-l linistesti cand plange.

Mama ei m-a intrebat ca multe alte persoane: “Esti casatorita? Ai copii?” ,” Nu, nu e prea devreme!” cand am iesit din biserica, mama ei mi-a spus mahnita ca stau pe strazi de 2 zile pentru ca nu a avut 1600.000 sa-si plateasca chiria ( in urma cu 30 minute ma enervasem ca nu am 80 de euro ca sa merg la sala si la dans…)

Am fost cu fetita sa aprind lumanari si apoi am stat de vorba. Mi-a povestit cum i-a murit sotul, cum a ramas singura,  cum a fost data afara de la gradinita unde lucra, cum nu mai avea unde sa-si puna capu jos pentru ca nu mai avea bani de chirie. I-am dat 100.00, s-a bucurat dar eu am simtit ca pot face mai mult decat atat. Am simtit ca eu aveam sa O AJUT SA-SI PLATEASCA CHIRIA si nu pentru ca ea avea nevoie de bani ci pentru ca eu am cautat-o ca sa pot multumi pentru ce am primit.

Stiu: cum e sa te gandesti unde dormi maine, daca mai ai parizer in frigider, sa te gandesti ca nu ai pe nimeni sa te sustina si sa te ajute neconditionat

I-am lasat telefonul si am spus ca o sun in 30 min sa-i spun daca o pot ajuta cu ceva.

M-am intalnit cu ea la Gara de Nord. I-am dat 200 ron ca sa-si poate plati chiria si sa-si poata cumpara de mancare. Nu i-a venit sa creada, m-a luat in brate, mi-a multumit, copila m-a pupat.

Pentru ca sunt un om realist, imi dau seama ca totul ar fi putut fi o minciuna insa pentru ca sunt un om care a trait astfel de momente o inteleg. Ma simt ca si cum as fi facut-o pentru mine si prin gestul care l-am facut am crescut mai mult ca om si stiu ca daca nu era posibil, fetita ei nu venea in bratele mele, eu am atras-o…